Terapia Shockwave
Terapia Shockwave, cunoscută și ca terapie extracorporală cu unde de șoc este un tratament dovedit clinic a fi foarte eficient în tratarea disfuncțiilor cronice de țesut moale și pentru tratarea anumitor patologii osoase.
Terapia Shockwave este definită ca fiind o terapie non-invazivă și non-electrică ce imprimă țesutului moale o undă de șoc cu ajutorul unei sonde speciale. Unda de șoc produce o creștere rapidă a circulației sanguine în zona țintită și lezează țesutul aderent și fibros care s-a construit în timp mai ales în afecțiunile cronice. Crearea acestor microleziuni în țesutul cicatriceal este motivul pentru care terapia cu unde șoc este atât de eficientă. Spre deosebire de un țesut normal, care are o elasticitate ridicată, țesutul cicatriceal este forte puțin elastic și împiedică mișcarea normală și o funcționalitate corectă a zonelor cu aderențe. Crescând circulația în zonă și îndepărtând aderențele, terapia Shockwave stimulează regenerarea celulară și promovează un proces normal de vindecare și o scădere rapidă a durerii. În acest mod se poate obține o funcționare normală a țesutului.
Efectele terapiei Shockwave au ca rezultat restabilirea vindecării prin stimularea procesului de formare de noi vase sanguine, al producției de colagen, reducerea inflamației cronice și dizolvarea calcificărilor.


Terapia Shockwave se poate aplica în următoarele afecțiuni:
– Contracturi musculare
– Boala Dupuytren
– Pinten calcanean
– Calcificări în regiunea umărului
– Fasciita plantară
– Sacroileita
– Osteoartrita genunchiului
– Tendinopatie rotuliană
– Hematom intramuscular
Contraindicații:
– Sarcina
– Stimulatoare cardiace sau alte dispozitive implantate
– Răni deschise
– Proteze articulare
– Tulburări de coagulare a sângelui, inclusiv tromboză
– Infecţii
– Țesuturi tumorale